Problemele gingivale pot afecta pe oricine, insa exista persoane ce prezinta un risc crescut de aparitie a acestora: femeile insarcinate, fumatorii sau persoanele cu diabet zaharat.
In timpul sarcinii, gingivita este destul de frecventa, fiind provocata de modificarile hormonale. Dintii trebuie mentinuti foarte curati prin periaj dentar corect realizat de doua ori pe zi si folosirea atei si a apei dentare zilnic. In plus, in timpul sarcinii trebuie sa vizitati medicul stomatolog chiar daca nu aveti probleme evidente.
La persoanele cu diabet zaharat, afectiunile gingivale sunt frecvente, deoarece diabetul provoaca schimbari la nivelul structurii vaselor de sange, ceea ce are drept consecinta o mai slaba vascularizare a mucoasei gingivale. Acest lucru se reflecta la nivelul rezistentei gingiilor si a osului, care devin predispuse la aparitia infectiilor. Daca suferiti de aceasta afectiune, trebuie sa aveti o comunicare stransa cu medicul dentist, pentru a primi tratamentul adecvat.
Fumatorii sunt o alta categorie cu risc crescut de aparitie a afectiunilor gingivale, deoarece tutunul provoaca o scadere a oxigenului din sange si reducerea aportului de sange si nutrienti la nivelul gingiilor. Renuntarea la fumat este primul pas spre imbunatatirea starii de sanatate a gingiilor.