Periajul dentar corect efectuat zilnic mentine dintii curati, stimuleaza gingiile si le pastreaza sanatoase. Dintii trebuie periati dupa fiecare masa, pentru a indeparta resturile de mancare, dar daca acest lucru nu este posibil, recomandam clatirea gurii cu apa pentru indepartarea resturilor alimentare. Un periaj corect dureaza cel putin doua minute (puteti folosi un cronometru, ca sa fiti siguri) si se efectueaza usor, cu miscari line, acordand in mod special atentie gingiilor, zonelor interdentare, celor din spatele dintilor, plombelor si zonelor restaurate, in general. Nu uitati limba, prin periajul ei sunt indepartate bacteriile si e improspatata respiratia.
Atentie, periajul agresiv si folosirea periutelor de dinti uzate pot provoca deteriorarea smaltului si ranirea gingiilor!
Periajul dupa fiecare masa are rolul de a elimina placa bacteriana si de a proteja smaltul dintilor si gingiile de noi atacuri bacteriene. Trebuie sa stiti insa ca periajul dentar nu este suficient pentru mentinerea unei bune sanatati orale, este doar un pas – important – din planul nostru de ingrijire orala.
Pentru eliminarea placii bacteriene:
• folositi o periuta de dinti flexibila (sau chirurgicala ori postoperatorie, daca gingia este sensibila, inflamata sau urmeaza sa fie tratata);
• folositi un revelator pentru placa bacteriana pentru a colora tartrul;
• inlocuiti pasta de dinti cu apa de gura (produsul activ se va fixa pe suprafata dintilor si a gingiilor dumneavoastra si le va proteja de orice noi atacuri bacteriene timp de mai multe ore);
• inmuiati periuta in apa de gura si plasati-o foarte sus la nivelul gingiei, perpendicular pe axa dintelui, apoi coborati catre marginea acestuia. Incepeti cu fetele interioare ale dintilor inferiori, continuati cu fetele exterioare si nu uitati fetele ocluzale;
• periati-va dintii in grup de cate doi pana la disparitia completa a revelatorului de placa bacteriana;
• clatiti periuta dupa fiecare grup de dinti si imbibati-o din nou in apa de gura (bacteriile dintr-o zona bolnava pot contamina o zona sanatoasa).
Curatarea spatiilor interdentare
Spatiile interdentare se curata cu ajutorul atei interdentare, al betisorului interdentar sau al periutei interdentare, toate aceste instrumente avand rolul de a indeparta in mod eficient resturile alimentare şi placa bacteriana acumulata pe suprafeţele interdentare, inaccesibile periuţei de dinţi.
• Ata dentara poate avea diverse forme (fir sau banda) si arome, poate fi in mosor sau portionata, poate fi cerata si contine sau nu fluor.
Introdusa fortand usor punctul de contact, ata dentara cerata coboara delicat sub gingia a doi dinti adiacenti pentru a elimina placa bacteriana. Ata portionata (taiata) are trei componente: un capat rigid pentru curatarea lucrarilor dentare, o parte spongioasa pentru spatiile interdentare mari si aparatele dentare si o ata dentara obisnuita, care curata placa bacteriana de sub marginea gingiei.
Ambele tipuri de ata se clatesc dupa fiecare trecere si se arunca dupa utilizare.
• Betisorul interdentar are un capat ascutit, ce poate fi folosit pe post de scobitoare, iar la celalalt capat ata dentara. Daca poate trece printre dinti, are ca functie masajul gingiei pentru a o intari. Se clateste dupa fiecare trecere si se arunca dupa utilizare.
• Periuta interdentara
Se foloseste in spaţiile interdentare, unde se aduna resturi de alimente ce nu pot fi eliminate de periuţa obişnuita. Periuţa interdentara elimina şi tartrul care se depune in spaţiile dintre dinţi. Periajul interdentar este recomandat sa se faca cel putin o data pe zi, preferabil seara, dupa cina.
• poate fi cilindrica sau cilindro-conica;
• se trece de la exterior catre interior, apoi dinspre interior catre exterior;
• se umezeste in apa oxigenata in 5 volume (trepte) pentru a elimina bacteriile care traiesc fara aer sub gingie;
• se poate utiliza de mai multe ori inainte de a fi aruncata.
• Dusul bucal este un instrument foarte util pentru o igiena orala completa. Pulverizand cu viteza mare jeturi de apa pe dinti si gingii, dusul bucal reuseste sa indeparteze resturile alimentare din zonele greu accesibile periutei de dinti. Un alt mare beneficiu al sau este faptul ca mentine gingiile sanatoase – este chiar indicat daca exista probleme la nivelul gingiilor.
Va asteptam in clinica pentru mai multe informatii referitoare la mentinerea sanatatii orale direct de la specialistii nostri!